Evaluarea unui apartament este o etapă esențială în procesul de cumpărare sau vânzare. Un preț fundamentat, stabilit de un specialist și justificat de un raport detaliat, poate oferi cumpărătorului siguranța unei investiții corecte, iar vânzătorului avantajul unei tranzacții desfășurate într-un timp mult mai scurt.

Un proprietar, oricât de bine intenționat ar fi, nu poate face o evaluare corectă și calificată a unui imobil, pe de o parte din rațiuni subiective, pe de altă parte din cauza necunoașterii aspectelor care determină și influențează valoarea unui apartament sau a unei garsoniere.

Sunt frecvente situațiile în care un vânzător își evaluează greșit proprietatea, stabilind fie un preț prea mare, fie unul prea mic. În ambele cazuri, timpul de vânzare va crește, pentru că potențialii cumpărători vor fi circumspecți atât în privința unui imobil mai scump decât prețul pieței, cât și în cazul unuia mult mai ieftin, care poate ascunde deficiențe. De aceea, evaluarea specializată a unei proprietăți imobiliare nu este o procedură care se practică doar în cazul achiziționării unei locuințe prin creditul acordat de o instituție bancară, ci și în orice altă tranzacție în urma căreia aceasta își schimbă proprietarul.

Ce imobile evaluam?

  • Apartamente, case, vile, cladiri
  • Spatii comerciale, birouri
  • Spatii industriale
  • Terenuri

Iti oferim posibilitatea de evaluare a imobilului in doua moduri:

1. Evaluare simplǎ

In ce constǎ evaluarea simplǎ?

Aceasta consta in evaluarea pretului imobilului tau conform informatiilor cu privire la preturile medii de piata pentru imobile similare, la statistici imobiliare (baze de date interne si surse externe), preturi multianuale de piata, tendinte, vad comercial si indicatori macroeconomici etc. Vei primi un document cu antet si stampila, care cuprinde informatii despre imobil, proprietar si pretul de piata.

Unde ai nevoie de evaluarea simplǎ?

Evaluarea simpla este foarte des solicitata de persoane care doresc sa vanda imobile, sa imparta veniturile obtinute din vanzarea imobilelor sau pur si simplu sa stie valoarea de piata a imobilelor aflate in proprietatea personala.

Cat te costǎ?

Pretul unei evaluari simple este gratis pentru apartamente si case, iar pentru spatii comerciale pretul este stabilit in functie de complexitatea evaluarii.

2. Expertizǎ (Raport de evaluare)

In ce constǎ expertiza?

Aceasta consta in intocmirea unui dosar care cuprinde calculele pretului de piata pe baza unor caracteristici si coeficienti de evaluare conform standardelor ANEVAR. Practic, raportul de evaluare a unui imobil estimează valoarea corectă a unui imobil detaliind atât avantajele, cât și dezavantajele proprietății, în funcție de anumite standarde prestabilite, relevante pentru scopul evaluării.

Evaluatorul autorizat are la dispoziție trei abordări bazate pe date de piață prin care poate stabili valoarea unui imobil:

Abordarea prin piață

Această metodă este aplicată frecvent atunci când există informații credibile despre tranzacții sau oferte recente. Presupune compararea prețurilor unor proprietăți cu caracteristici asemănătoare, care au fost tranzacționate recent sau care sunt disponibile pe piață. În absența acestor informații sau dacă proprietatea imobiliară are caracteristici speciale, metoda de abordare prin piață nu va putea fi folosită.

Abordarea prin venit

Se poate realiza prin mai multe căi, toate având în comun fie un venit realizat, fie unul previzionat. În cazul unui imobil ocupat de proprietar, venitul respectiv ar putea fi determinat pe baza costului care ar fi suportat de acesta pentru a închiria un spațiu echivalent (chirie asumată).

Concret, evaluatorul analizează capacitatea proprietății de a genera venituri și folosește ori capitalizarea directă, ori fluxul de numerar actualizat pentru a estima valoarea proprietății pe baza acestor venituri.

Abordarea prin cost

Aplicând abordarea prin cost, evaluatorul va obține o indicație asupra valorii proprietății imobiliare prin deducerea deprecierii cumulate (a nu se confunda deprecierea cumulată cu amortizarea din contabilitate) din costul de nou al construcției, rezultat la care se adaugă valoarea estimată a terenului.

În raportul unei evaluări realizate prin această metodă vor fi incluse obligatoriu argumentele care au stat la baza estimării deprecierii.

Documente solicitate pentru evaluarea unui imobil

Evaluatorul poate solicita diverse documente, în funcție de tipul proprietății imobiliare care urmează să fie evaluată. În cazul unui apartament, ar putea fi necesare cel puțin următoarele acte:

  • Act de proprietate
  • Încheiere de intabulare
  • Cadastru (releveu sau schița de apartament)
  • Copie carte de identitate client

Evaluatorul îți mai poate cere și alte acte, precum:

  • Plan de încadrare în zonă
  • Plan de amplasament și delimitare
  • Extras de carte funciară pentru informare

Cat costǎ?

Pretul evaluarii se stabileste in functie de tipul si complexitatea imobilului evaluat.

Formular de contact